NOUTATI DIN LUMEA ARTEI DE LA GALATECA

Anniversaire continua: 14 zile de surprize si promotii de 33%

2014 incepe cu o veste buna pentru iubitorii de arta si de design. Anniversaire se prelungeste pana pe 25 ianuarie! Asa ca daca in decembrie nu ai avut timp sa vizitezi primul salon de arta si design de la Galateca, mai ai inca doua saptamani sa-l vezi. Sau poate ca ai fost deja la Anniversaire, ti-a placut si ai vrea sa-l revezi.

Oricare ar fi motivul tau, te asteptam cu un fel de "best of" Galateca. Mai precis, cu o selectie in care se intalnesc cei mai talentati artisti pe care i-am gazduit anul trecut, cu cele mai frumoase piese de fashion si cele mai incantatoare obiecte de design. Simon Henwood, Aurel Tar, Predrag Popara, Vlad Tenu sunt doar cativa dintre artistii care expun la Anniversaire, alaturi de branduri ca Muuto, Ango, Pols Potten sau Leitmotiv si designerii 109, Murmur, Cristian Samfira sau Mihaela Cretescu. Dar tot aici poti gasi ultimele creatii Seletti, noile colectii capsula Le petit indigent si Una ca luna, precum si tinutele Montparnasse.

Vestile excelente continua: pastram reducerile de 33% la produse selectate pana la sfarsitul salonului! Asa ca daca vrei sa-ti faci un cadou tie sau o bucurie celor dragi, sau pur si simplu vrei sa descoperi toate lucrurile minunate pe care Anniversaire ti le ofera, te asteptam cu drag la Galateca! Iar ca sursa de inspiratie, poti vedea cateva "picks" ale designerilor nostri preferati.

Expozitia lunii februarie: Vlad Tenu la Galateca

Intre 4 si 28 februarie, Galateca te invita la expozitia artistului Vlad Tenu: "Glimpses of Infinite Symmetry". Expozitia alatura o serie de instalatii realizate de Vlad Tenu, ce s-au nascut in urma unor procese de cercetare in design dedicate genezei formei si spatiului. O parte din aceste lucrari au fost expuse anterior la diverse galerii din Londra, printre care si Arup Phase2, Testbed1 sau Surface Gallery, artistul realizand si o instalatie noua, special pentru proiectul de la Galateca.

In procesul sau creativ, Vlad Tenu se inspira din natura, utilizand algoritmi ce simuleaza fenomene precum auto-organizarea materiei, conservarea energiei, a echilibrului sau notiuni precum "complexitate minimala". Lucrarile sale sunt, de fapt, o combinatie de matematica, design si arta.

Vlad Tenu este un arhitect de origine romana stabilit la Londra. Experimentele sale se axeaza pe integrarea tehnologiilor digitale in procesul de proiectare, ce implica metode generative de design, tehnici digitale de fabricatie si design interactiv. Proiectul sau intitulat "Minimal Complexity", castigator al Concursului REPEAT Tex-Fab 2010, a fost expus atat in Statele Unite, cat si in Marea Britanie in cadrul a doua evenimente de amploare internationala: London Festival of Architecture si London Design Festival in 2012. In prezent, lucreaza la AHMM si este implicat si în domeniul academic la Bartlett, ca asistent universitar si supervizor de teze de masterat in cadrul programului Arhitectura Adaptiva & Computatie.

Noutati de la NeoGalateca: colectia capsula Le petit indigent

Marchesa Luisa Casati, personaj excentric al inceputului de secol XX, muza care a inspirat si otravit mintea nenumaratilor artisti, femeia al carei magnetism inca bantuie imaginatia si gandurile visatorilor, este si sursa de inspiratie a brandului Le petit indigent pentru colectia capsula de la Galateca.

"La muse malade" este o colectie de ilustratii in acuarela, tus si pastel, infatisand cateva dintre lumile pe care Marchesa le-a schitat. Imaginile sunt printate digital pe matase, intr-o colectie capsula realizata pe baza de "fleece", ce reuneste stilistic influente romantice si 90's Sportwear. Contrastul de texturi, matase si polar, precum si contrastul stlistic, feminin si sport, sunt atat un simbol pentru muza ilustratiilor, o personalitate prinsa intre trecut si viitor, intre lumea stralucitoare si statica a perioadei "Belle Epoque" si masinismul secolului XX, cat si o caracteristica a stilului Le Petit Indigent.

Cel mai surprinzator design: Hybrid de la Seletti

Noua colectie Seletti, realizata de studioul CTRLZAK, propune o noua joaca. Una in care fiecare piesa, fie ca este vorba despre o ceasca, un bol sau o farfurie, este impartita in doua jumatati, in care sunt reprezentate doua stiluri diferite.

Altfel spus, o jumatate seamana cu o piesa traditionala de portelan chinezesc, iar cealalta este inspirata de designul european, punand cele doua estetici in dialog. Rezultatul? Il poti admira chiar aici, in pozele din newsletter. Dar si in piesele pe care le-am selectat pentru NeoGalateca.

Picks from the world

David Lynch: The factory photographs
Photographers' Gallery, Londra, 17 ianuarie - 30 martie

Derek Jarman: Pandemonium
Somerset house, Londra, 23 ianuarie – 9 martie

Dieter Roth, Björn Roth: Islands
HangarBicocca, Milano, 7 noiembrie 2013 – 9 februarie 2014

Richard Serra: New Sculpture
Gagosian Gallery, New York, 26 octombrie 2013 – 25 ianuarie 2014